Interviu Hteththemeth – “…undeva, din Univers, Hteththemeth vegheaza!”

Odata cu concertul Hteththemeth din 17 octombrie din Bacau, membrii trupei au fost de acord sa dezvaluie secrete despre viata lor. Iata-le! :)

1) De unde vine numele Hteththemeth? Ce inseamna? Cum s-a ajuns la acest nume?

Lao:  Hteththemeth a luat nastere intr-una din noptile pline de ninsoare ale lui decembrie 1999. Dupa o discutie filozofica profunda purtata cu prietenul meu Jamm Klirk, ne hotaram sa infiintam o trupa proiect, cu care sa scoatem un singur album. Toate frumoase, numai ca nu ne venea nici un nume in cap. Stii ce se spune, ca Noaptea e un sfetnic bun! In cazul nostru a fost un sfetnic nebun, caci exact in noaptea ce a urmat discutiei cu pricina, mi s-a revelat o intreaga poveste. Se facea ca eram undeva prin univers si asistam la “necazul” unui arhanghel! Adoriel pe numele sau, incerca sa-i convinga pe oameni ca ar fi cazul sa depuna mai mult efort vis-a-vis de sentimentele lor si sa duca dragostea la paroxism! Notiunea inventata de el, pe numele ei “adoratie”, urma sa fie sentimentul ce va inlocui “dragostea” deja perimata. Toate bune si frumoase, numai ca oamenii la capataiul carora arhanghelul veghea, nu erau “convinsi” de puritatea adoratiei, parazitand-o cu minciuni si sentimente vulgare. Dezamagit, arhanghelul hotaraste sa decada pentru a strange in desaga sa sufletele oropsite ale muritorilor impuri. Decaderea lui este una fizica si spirituala, el parasind Cerurile pentru a fi in mijlocul “actiunii”. Astfel, ca toti ingerii “plecati”, Adoriel, isi gaseste un nou nume! Si astfel ia nastere Hteththemeth! Na, asta am visat eu in noaptea aia nebuna! Si cum s-a potrivit cu discutia mea cu Jamm, asa i-a ramas numele – Hteththemeth!

2) De ce muzica non-umana? Cum de s-a ajuns la acest gen?

Bob: Cum noi suntem niste creaturi ciudate ce provin din universul abisal, si muzica pe care o facem ar fi prin definitie “non-umana”. Cantam ce simtim si nu ne lasam ingraditi de clisee muzicale.

3) Muzica voastra este pentru oameni? Daca nu, o pot asculta si oamenii?

Luci: Muzica noastra este pentru toate entitatile care vor sa o asculte, deci da, si pentru oameni.

Vlad: Muzica noastra te face din om neom! Ai grija!

4) Care-i faza cu cartea mare de pe scena?

Lao: In Cartea cea mare tinem “Esenta corupta” si “Avertismentele” care fizic constau in foi cu versurile pieselor. In timpul concertului acestea ne dau forta sa spunem cu patos tot ceea ce avem “pe suflet”. La sfarsitul fiecarei piese versurile “zboara”, ca semn al realizarii transmiterii mesajului si ca ofranda pentru cei care ne asculta. Ele sunt inlocuite ulterior cu parte din sufletul celor care ne apreciaza. Astfel, de la un show la altul… Cartea devine tot mai grea si ne face tot mai responsabili!

5) Multi oameni raman de-a dreptul ‘hipnotizati’ in timpul si dupa concertele voastre. De ce? E din cauza cartii? :))

Bob: Ti-as spune, dar dupa aceea nu as putea sa te mai las in viata.

Luci: Avem un track care ruleaza in timp ce cantam, dar la frecvente pe care urechea umana nu le aude, insa corpul le percepe. De aceea hipnotizam publicul. Sau sunt doar muzica si indivizii aia de pe scena de vina…

10371373_923173077693289_8638724057167099491_n

6) Spune-mi ceva despre esenta noului album? Ce reprezinta? Cand urmeaza sa fie lansat?

Bob: Albumul la care lucram se numeste “Best Worst Case Scenario” si este un album conceptual care, in esenta, reprezinta calatoria introspectiva a lui Hteththemeth. In ecuatia asta, desigur, Hteththemeth poate fi oricine. Poate fi un personaj misterios ce provine din universurile paralele din care facem noi parte, sau poate reprezenta o idee mai mareata. Pana la urma, toate aceste lucruri raman la interpretarea ascultatorului. Albumul se afla momentan in stadiul de post productie si speram sa-l lansam la inceputul primaverii, cel mai devreme.

7) La fiecare concert incercati sa faceti un show diferit?

Luci: Cel putin la Bacau a fost un show foarte diferit, prin faptul ca desi suntem o trupa cu doi chitaristi, unul a fost absent, fiind la facultate in neagra strainatate. Dar chiar si asa, incercam si de multe ori chiar reusim si fara sa incercam sa avem showuri diferite in fiecare locatie. Oricum, reteta unui show include si foarte multe ingrediente locale, cum ar fi publicul, scena, luminile si sunetul etc…

Bob: In general, la fiecare concert cautam sa facem cel mai bun show pe care putem sa-l facem. Asta inseamna sa transmitem de fiecare data mesajul pe care ne dorim sa-l transmitem si sa aducem mereu ceva nou si interesant pe scena, fie o piesa noua sau chiar si un accesoriu.

10511299_923170967693500_9174019478106680084_n

8) Vi s-a mai spus ca nu sunteti normali, pardon, umani, nu? :))

Luci: In mod constant…

Lao: Ca nu suntem normali, asta nu mai e niciun secret. In primavara ne-au chemat un pic si pe la spitalul de nebuni de la Mina 1 Mai (o localitate pitoreasca de pe linga Brasov). Sau ne-am dus de bunavoie? Nu mai stiu! Legat de faptul ca nu suntem umani… Hmm, pe Pamant esti primul care ne spune asta. Doar prin alte colturi ale galaxiei bastinasii locurilor vizitate de noi ne-au mai facut acest frumos compliment!

9) O intrebare care sper sa nu starneasca certuri intre membrii trupei.. Preferati budinca de ciocolata sau budinca de vanilie?

Lao: Cred ca tuturor membrilor Hteththemeth le place… piersica!

Luci: Exista o singura regula in Hteththemeth Pudding Club… You don’t talk about the Hteththemeth Pudding Club…

10) Cum va simtiti pe scena? Ce vedeti?

Luci: Pe scena eu personal ma simt excelent. Este vorba de schimbul de energie care are loc intre public si trupa, care din punctul meu de vedere este motivul pentru care fac ceea ce fac in underground-ul metalic romanesc. Sunt acele momente unice care fac sa merite tot. E un virus pe care nu mai ai cu ce sa il inlocuiesti daca a intrat adanc in suflet.

Lao: Pe scena ne simtim in lumea noastra. E locul unde putem fi maxim sinceri si de unde putem fi oratorii unor “discursuri delicate” ce la urma urmei sunt genereal valabile, nu ne reprezinta doar pe noi.
Ce vedem? Vedem si oameni mirati, care probabil se intreaba de unde au picat nebunii de pe scena, dar in cea mai mare parte vedem o mare armata care e constituita din prieteni, unii pe cale de a ne deveni iar altii mai vechi. Toti acestia pentru noi sunt parte a spiritului care la concerte ne inspira si ne da mai mult elan.

11) Cum v-ati simtit in Bacau? Cum a fost publicul, atmosfera?

Lao: Pentru noi Bacaul a fost realmente bestial! Ne-am simtit extraordinar avand in fata un public atat de cald si primitor, as zice chiar… fierbinte! Organizatorii au fost la megainaltime, iar relatia cu trupele cu care am cantat ne-a facut sa ne simtim ca intr-o mare familie de… pocaiti! :)) Glumesc! De fapt doar partial glumesc! Pentru ca pot sa spun “pocaiti” la cat de multi eram acolo! Multi, nebuni si faini! Si fratii nostri brasoveni din False Reality, dar si nebunii de la Kistvaen si Tanin.

12) Sunt sigur ca veti reveni la Bacau. Ce aveti de spus in apararea voastra?

Lao: Deja ne e dor de Bacau si au trecut numai cateva zile! Vom reveni cu siguranta, speram ca se va intampla cat mai curand!

13) Multumesc pentru timpul acordat! Un mesaj pentru sustinatori?

Lao: Spuneti adevarul! Pentru ca fiecare minciuna e un act de lasitate! Iar cand va uitati in oglinda trebuie sa fiti cu adevarat mandri de voi! Iar, printr-unul dintre colturile oglinzii, de undeva, din Univers, Hteththemeth vegheaza!

Interviu realizat de Alin Avasilcai.

10689793_923169107693686_7601611094694291169_n

FacebookTumblr

You may also like...

Leave a Reply