Cronica concert Trooper, Stonelight & Masked Toys @Pub S4

Dupa un an de zile fara o zi, trupa Trooper a revenit in Bacau in cadrul turneului “An Iron Tribute 2″. Concertul a avut loc in Pub S4 iar intrarea a fost de 15 lei. Trupele invitate sa cante in deschidere au fost Masked Toys (Bacau) si Stonelight (Bucuresti).

afis trooper

Concertul a inceput in jur de ora 22:00, prima trupa pe scena fiind Stonelight. Heavy Metal sexy cu compozitii proprii foarte bune si cover-uri foarte bine realizate. In timpul piesei “Rainbow in the dark” si-a facut aparitia si fantoma lui Dio. Nu ne-am dat seama exact daca Dio era suparat sau nu, dar sigur ne-a dat un semn, intrucat nici macar nu se canta un sfert de piesa si difuzoarele buruiau foarte zgomotos. Dupa 4 incercari, membrii trupei au trecut la alta piesa lasand-o pe aceasta pentru mai tarziu. Si da, a 5-a oara a fost cu norock. :)

stonelightstl

A doua trupa care s-a dezlantuit pe scena a fost Masked Toys. “Dezlantuit” la propriu. Solistul a avut atata energie incat nu putea sa stea locului nici macar o sutime de secunda. Instrumentalul agresiv de rapid il trimitea dintr-o parte in alta a scenei, sarea si canta, apoi tipa, apoi canta, apoi… wow! Imi pare rau ca nu i-am vazut live mai din timp, am ramas placut impresionat de prestatia acestora!

masked toys

Undeva pe la 23:30 au inceput sa cante si Trooper, care au fost foarte foarte asteptati de fanii bacauani. Asa cum spuneam, concertul face parte din “An Iron Tribute 2 Tour”, asadar concertul a fost impartit in doua: jumatate piese Iron Maiden, iar cealalta jumatate piese Trooper. Prima piesa a fost “Aces High”, urmata de “2 minutes to midnight”, “The clansman”, “Phantom of the opera”, “Hallowed be thy name”, “The Trooper” si “Fear of the dark”. Astfel, s-a trecut prin fiecare perioada Iron Maiden, prin toti solistii: Paul Di’Anno, Blaze Bayley si Bruce Dickinson. Dupa coveruri, am avut o lectie de istorie despre conflictele cu turcii din perioada medievala, si anume despre Vlad Tepes. Au rasunat piesele “Ursitoarele”, “Prizonier”, “Solii Turci”, “Vlad Tepes” si “Legamantul”. Bineinteles ca nu au putut lipsi nici celebrele piese “Tari ca muntii”, balada de pe discul “Atmosfera” care a luat locul cantecului “Amintiri” in seara asta (si se pare ca si in restul turneului) si “Strigat” (ultima piesa a serii).

trooper

Atmosfera concertului a fost de-a dreptul infernala, a fost “scandal”, a fost furtuna pe scena. Fanii au facut apoi poze cu membrii trupei, au primit autografe si au stat de vorba. Inca un concert reusit in Pub S4, inca un concert reusit in istoria trupei Trooper.

Cronica realizata de Alin Avasilcai. Stay Trooper!

FacebookTumblr

You may also like...

Leave a Reply