Cum e să fii boboc

Indiferent de cum ne cheamă,cei mari ne striga “Ce drăguț,eşti bobocel”.Această etapă de schimbare este una dificilă deoarece ne trezim într-o clasă plină de necunoscuți,într-un liceu în care ne pierdem prin mulțime,plimbându-ne pe holurile în care nimeni nu pare a fi prietenos.Toată clasa a VIII-a am aşteptat sa fiu liceeană,fiind nerăbdătoare sa îmi fac prieteni noi,uitându-mă la vremea aia la cei de-a IX-a ca la nişte ființe superioare.Însă acum,ajunsă boboc,nu mă simt prea mare,ba din contra parca sunt o furnică pe lângă ceilalți mai mari.Cu toate astea,noi bobocii încercăm să părem încrezători pentru a învinge toate emoțiile negative.Sunt sigură că Colegiul Național “Gheorghe Vrânceanu” are multe de oferit cum ar fi o educație bună şi colective strânse,chiar dacă din păcate unii boboci pentru a “surprinde” şi a se face remarcați adopta un comportament fals si tupeist ajungand nişte copii traşi la xerox,încadrați in fenomenul de “efect de turmă”.

Oricum,de abia aştept să încerc noi senzații tari:să mă ia cu transpirații ca o sa afle părinții de ora la care am chiulit sau de 5-ul împuşcat la matematica cu riscul că o să dorm pe preş cei 4 ani de liceu.

Articol realizat de Pintiliasa Elena

FacebookTumblr

You may also like...

Leave a Reply