Interviu cu doamna profesoară Mihaiela Cojan

Interviu cu doamna profesoară Mihaiela Cojan, profesor de limba franceză la C.N. ,,Gh.Vrănceanu”

 

-Ce v-a determinat să alegeţi această meserie de profesor?

-Piața forței de muncă din Bacău nu oferea absolvenților de limbi străine prea multe posibilități. Încă din facultate știam că aceasta era calea. Am urmat-o fără vreun regret. Îmi plăcea mult limba franceză.

 

-De cât timp sunteţi profesoară la C.N. ,,Gh. Vrănceanu”?

-Mi se pare incredibil, dar au trecut deja doisprezece ani.

 

-Cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru limba franceză?

-Pe băncile școlii, desigur. Am avut profesoare pe care le-am admirat din tot sufletul. Doamna Frîncu mi-a fost profesoară în gimnaziu. Lucram serios în timpul orei orice ne pregătea. Nimic nu mi se părea dificil sau copleșitor. Iar la sfârșit, rămânea întotdeauna timp să învățăm o poezie, un calambur și mai ales cântece. O mulțime de cântece. Franceza s-a împletit astfel cu cealaltă mare bucurie a mea, muzica și împreună m-au trimis pe această cale. Dar o să-ți mai dau un exemplu de profesor care m-a influențat: doamna Mihaela Sudiu. Mi-a fost profesoară în liceu și mai apoi colegă aici, în „Vrănceanu”.  M-a ajutat foarte mult din punct de vedere profesional. Nici o întrebare de-ale mele nu a rămas fără răspuns. M-am simțit susținută și acest lucru se întâmplă foarte rar în mediul profesional.

 

-Consideraţi că generaţia din ziua de azi s-a schimbat în comparaţie cu generaţiile anterioare?

-Generaţiile nu cred că s-au schimbat foarte mult. S-au schimbat condiţiile în care acestea evoluează. Înainte vedeam pe băncile elevilor foarte multe cărţi de beletristică din care citeau cu pasiune în timpul pauzelor. Cărțile s-au rărit, locul lor a fost luat de telefoane. Cu toate acestea, voi sunteţi aceeaşi elevi în căutarea propriului eu, dornici de autocunoaștere, de devenirea voastră profesională, încercați să absorbiţi cât puteţi din mediul în care evoluaţi, să vă găsiţi prieteni, să vă distrați. E totuși o diferență clară: cred că sunteți mai interesați de ceea ce se întâmplă în societate, sunteți mai implicați în viața comunității decât generațiile anterioare. Participați la multe acțiuni de voluntariat și acest lucru v-a făcut mai altruiști, mai toleranți, mai solidari.

 

-Ce spuneţi despre imaginaţia elevilor dumeavoastră în ceea ce privesc metodele de copiat? Care a fost cea mai ingenioasă metodă de copiat folosită de aceştia?

-Cea mai ingenioasămetodă rămâne cea pe care nu am prins-o. La un moment dat, am observat că testele unui elev erau mai bune decât nivelul lui real. N-am reușit să-l prind asupra faptului.  Am stabilit cu el ca la finalul clasei a XII-a să-mi dezvăluie secretul, dar în cele din urmă nu l-am mai aflat. Cred că nu l-am mai întrebat și nici el nu a venit din proprie inițiativă să mă lămurească. Dar, în general, cel puțin așa îmi place să cred, găsesc copiuțele fără nicio dificultate. Elevii nu sunt conștienți că au un comportament diferit când copiază. Se dau singuri de gol.

 

-Sunt elevi care v-au călcat pe urme în privinţa meseriei?

-Absolvenții acestui colegiu se îndreaptă în mare majoritate spre informatică, medicină, științe. Cei de la filologie aleg în special meserii din domeniul juridic. Foarte puțini se îndreaptă spre limbile străine. Iar cei care o fac, aleg să continue cu limba engleză pe care o stăpânesc deja foarte bine și să învețe o nouă limbă străină. Sunt destul de puțini cei ce studiază în continuare limba franceză. Ștefaniei Horvat, însă, i-a plăcut atât de mult limba franceză încât m-a ținut mereu la curent cu evoluția ei profesională. A ales să facă o meserie din limba franceză. În prezent e formatoare la Peugeot Citroen. Călătorește mult și Franța e acum a doua ei adresă. În plus e mult mai bine plătită decât dacă ar fi ales engleza. Cunoscătorii limbii franceze sunt mai rari și în consecință mai prețuiți.

 

-Săschimbăm registrul discuţiei. Cum eraţi atunci când eraţi elevă? Mai lipseaţi de la ore? Mai făceati mici boacăne?

-Boacăne nu, niciodată. Le făceau colegii mei, băieții. Aveau încredere în mine și-mi spuneau întotdeauna ce puneau la cale. Aveau destul de multă imaginație, dar nu întotdeauna aveau și suficient curaj să le aplice. Iar când le aplicau, sfârșeau cu urechile înroșite. De lipsit, n-am lipsit decât o singură dată la sfârşitul clasei a 12-a, când am salvat un coleg de la corigenţă şi ne-a dus pe mine şi pe prietena mea într-un bar unde am băut o cafea. Încă îmi aduc aminte de ea. Era mult mai bună decât orice cafea pe care am băut-o în ultima vreme. Atunci a fost singura dată când am lipsit în mod intenţionat. Îmi amintesc că am avut o senzaţie stranie, de parcă ceva nemaipomenit se întâmplase pentru că pe vremea aceea nu se lipsea de la ore. Ce mă amuză acum e că barul respectiv se afla foarte aproape de Chiaro. Cred că e un sediu BRD acum.

 

-Cum a fost prima zi când aţi intrat în clasă în calitate de profesoară?

-Prima mea zi de profesoară a fost și prima zi în care am făcut cuoștință cu mogâldețele de clasa a II-a. A fost o întâlnire foarte diferită de cea pe care o planificasem. Am intrat în clasă foarte încrezătoare. Se lucra pe un manual foarte frumos, foarte bine conceput, o adevărată bijuterie de la editura Hatier. În plus știam o mulțime de cântecele, jocuri, poezii, scenete. Și mai ales cântece. Dar spre surprinderea mea, am observat că, oricât de pregătită eram, nu reușeam să le captez atenția. Unii circulau prin clasă nestingheriți sau mă întrerupeau ca să-mi vorbească despre altceva. Iar penarele, erau dușmanul meu principal. Erau metalice, cu niște capace care nu se fixau prea bine. Aproape la fiecare oră, la clasele primare, cel puțin un penar ajungea pe podea cu un zgomot asurzitor. Tot conținutul se revărsa și în secunda următoare jumătate din elevii clasei se afla sub bănci încercând să adune lucrurile împrăștiate. Se făcea o zarvă de nedescris.

 

-Şi cum aţi rezolvat această problemă?

-I-am întrebat pe colegii mei învățători: „Cum faceți să-i țineți în bănci?” M-au lămurit. Trebuia să joc ca un actor.  La orele care au urmat, am intrat în pielea personajelor din manual și lucrurile s-au schimbat. Elevii mi-au urmat și ei exemplul și au devenit Fifi la Fourmi, Roro l’Oiseau, Jojo l’Ecureuil. În schimb, la plecarea acasă, eram foarte obosită. Noua metodă era extenuantă, dar cel puțin eram încântată de rezultat.

 

-Vă mulţumesc mult pentru timpul acordat!

Cu drag!

FacebookTumblr

You may also like...

Leave a Reply