Cum ajungi profesor de sport? – interviu cu prof. Doru Leonte

Noi, elevii, uităm deseori că profesorii noștri au fost și ei elevi. Că și ei poate au fost confuzi, neștiind ce carieră să urmeze. Că nu s-au născut cu pixul roșu și catalogul în mâna. 

Despre acest subiect (și nu numai) am vorbit cu domnul profesor de sport Doru Leonte, în interviul de mai jos.

 

-Ce voiaţi să deveniţi atunci când eraţi mic?

-Ca fiecare copil am avut mai multe dorinţe. Iniţial am vrut să fiu şofer deoarece îmi plăcea să mă joc cu maşinile. Apoi, am vrut să fiu doctor, profesie pentru care m-am şi pregătit în clasele a 11-a şi a 12-a. Am mers şi la olimpiada de anatomia şi fiziologia omului, obiect ce se făcea pe vremea aceea şi de care m-am ataşat foarte mult. Precizez faptul că din clasa a 5-a am început să practic baschetul, activitate ce m-a atras foarte mult, dezvoltându-mi şi dorinţa de a fi antrenor, dar mai ales aceea a profesorului de educaţie fizică.

 

-Aţi vrut vreodată să renunţaţi la meseria pe care o aveţi?

-Nu, nu regret deloc, în ciuda comentariilor vis à vis de facultatea pe care doream să o urmez.

 

-Pe parcursul celor patru ani de liceu, aţi avut vreo materie care să nu vă placă sau la care să vă vină greu să învăţaţi?

-Nu, în general mi-a plăcut şcoala, dar e drept că am întâmpinat şi unele greutăţi la unele materii, în special la cele realiste. Sper să nu se supere colegele mele de chimie din cancelarie, dar chimia a fost cea care m-a încurcat, pentru că, în momentul în care vedeam fagurii aceia pe tablă, adică valenţele, mi se cam făcea rău. Dar în rest, toate mi-au stârnit curiozitatea.

 

-Când v-aţi hotărât să deveniţi profesor de educaţie fizică?

-Înainte de a da admiterea la facultate, cam de prin clasele a 10-a, a 11-a. Tot în acea perioadă doream sa dau şi la Medicină, urmând exemplul vărului meu ce a dat prima dată la ICEF (Institutul de Cercetare în Educaţie Fizică), iar după primul an şi-a retras dosarul şi a dat la Facultatea de Medicină, unde a şi intrat. Aşa voiam şi eu să procedez, dar după cum am spus, am avut o parte ce m-a reţinut (chimia). Aşă că am dat Facultatea de Educţie Fizică şi Sport.

 

-Unde aţi activat ca profesor pentru prima oară?

-Înainte se făcea o repartiţie guvernamentală, procedându-se la repartizarea tuturor absolvenţilor din ţară pe posturile vacante. Ca urmare a mediei obţinute la absolvirea facultăţii (n.r. a 42-a pe ţară), am reuşit să obţin un post în oraş şi anume la Şcoala nr. 9 din cartierul Gherăieşti, unde am activat timp de 14 ani. Era un lucru greu să ai post în oraş deoarece majoritatea persoanelor care terminau facultăţi cu profil didactic prindeau locuri la ţară în urma repartiţiei obligatorii şi după aceea era destul de greu să fii transferat la oraş.

 

 

-Cum a fost prima săptămână, în primul an ca profesor? Cum erau ceilalţi profesori cu dumneavoastră?

-Prima mea zi în calitate de profesor a fost prin ’79. A fost foarte bine pot zice. Veneam cu foarte mare drag. Am reuşit să realizez multe lucruri frumoase alături de elevi, spre exemplu am muncit la baza sportivă, am reuşit să reamenajăm curtea şcolii, să facem o pistă de alergat, câte un teren de sport, de handbal şi de volei. Iar în ceea ce priveşte cancelaria, colegii m-au primit foarte bine. Atunci eram 11 cadre didactice. Ne ajutam, ne sprijineam ca într-o familie. De asemenea am avut parte de un director extraordinar, domnul profesor de istorie Faţade, care m-a îndrumat, m-a ajutat cu sfaturi pentru ce ar mai fi trebuit să fac, dar şi cu aprecieri la ceea ce făceam bun şi in acest fel doresc să-i mulţumesc pentru toate acestea.

 

-Şi cum aţi ajuns să fiţi profesor la C.N. ,,Gh. Vrănceanu”?

-A intervenit siuaţia că populaţia şcolară a început să scadă, aşa încât era posibilitatea de a rămâne fără ore. Astfel m-am transferat la C.N.,, Gh. Vrănceanu” în interesul învăţământului, iar din ’95 am rămas titular aici. Am avut parte de o altă experienţă deoarece la Şcoala nr.9 lucrasem cu elevii din clasele 2-4, respectiv 5-8, iar la C.N. ,,Gh. Vrănceanu” cu elevi din clasele 9-12. În primul an a fost mai greu să mă acomodez fiindcă preluasem catedra domnului profesor Rus, care avea în acel an toate clasele de-a 12-a, dar m-am adaptat, am comunicat foarte bine cu elevii.

 

-Cum era situaţia privind seriozitatea elevilor vis à vis de ora de sport?

-Pe atunci nu era situaţia din zilele de astăzi cu venitul sau nu la ore. Atunci era prezenţa de aproape 100% la toate orele de educaţie fizică şi nu numai. Nu se punea problema să vină fără echipament, să nu participe la oră sau să existe aşa de multe învoiri. Ce se făcea extraşcolar, se făcea pe cont propriu.

 

-A fost vreun elev care v-a marcat în întreaga activitate profesională?

-Au fost mai mulţi. Spre exemplu, de la Şcoala nr. 9 ar fi Sandu Eugen, un elev conştiincios şi foarte serios, cu care am reuşit să câştigăm multe campionate la tenis de masă la nivel de municipiu, cât şi la nivel de judeţ. De la C.N. ,,Gh. Vrănceanu” ar fi Andone Alexandru, Păiuş Cristi, cu care am avut rezultate bune, dar şi o relatie elev-profesor foarte bună. Sunt sigur că sunt mult mai mulţi, dar nu-mi trec acum prin minte.

 

-Consideraţi că voluntariatele aduc un plus educaţiei şi formării tinerilor?

-Da, sunt deosebit de eficiente, dar cu o mică menţionare, să nu fiţi folosiţi. Dar pentru voi ca formare, ca experienţă de viaţă, dar şi ca posibilitate de a vedea cum sunt aplicate cunoştiinţele dintr-un anumit domeniu în viaţa de zi cu zi este extraordinar de bun. Plus că te învaţă cu un anumit program, ai posibilitatea de a cunoaşte noi oameni, fapt ce este benefic pentru voi.

FacebookTumblr

You may also like...

Leave a Reply